Miercuri, 24 Iunie 2020 09:47

La finalul acestei săptămâni se va lua decizia redeschiderii restaurantelor

 

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat marți seara la Digi24 că la finalul acestei săptămâni se va lua decizia redeschiderii restaurantelor, însă acest lucru nu va fi posibil „dacă se mențin lucrurile astea”, făcând referire la numărul de cazuri noi de coronavirus.

1 iulie este o dată la care ne uităm, dar este o dată la care n-am ajuns încă acolo și trebuie să treacă și de această evaluare din această săptămână. Nu este îmbucurător ce s-a întâmplat săptămâna trecută, cazurile s-au înmulțit, au trecut de 300. Astăzi a fost o primă zi în care au scăzut, sunt sub 300. Așteptăm evaluarea de la Institutul Național de Sănătate Publică, de la Ministerul Sănătății și vom lua o decizie în funcție de evaluare”, a spus Virgil Popescu.

„Nu pot să promit absolut nimic. Trebuie și românii să înțeleagă că trebuie să respecte regulile ca să putem să ne menținem într-un ritm de relaxare al măsurilor”, a completat ministrul Economiei. „Dacă se mențin lucrurile astea, nu cred că vom avea verde de la Ministerul Sănătății pentru a avea o nouă relaxare a măsurilor, ci vom mai aștepta, probabil două săptămâni, să vedem ce se întâmplă”, a subliniat el.

Ministrul a precizat că situația va fi mai clară pentru a se putea lua o decizie la sfârșitul acestei săptămâni.

Sursă: digi24.ro

Sursă foto: gov.ro

 

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…